Market Overview

16 martie 2017 13:03

Raportul venit azi-noapte dinspre piața muncii din Australia a fost o dezamăgire, cu o scădere de 6,4k a locurilor de muncă (față de o creștere așteptată de 16K), precum și o rată a șomajului (5,9%) mai ridicată (așteptările erau pentru o menținere la 5,7%). Cifrele au mai temperat din entuziasmul perioadei recente și așteptările pentru o posibilă mărire de rată se vor reporta probabil către jumătatea anului viitor.
16 martie 2017 11:35

Scăderea datorată formațiunii de wedge, de care amintisem la sfârșitul lunii trecute și care s-a confirmat ulterior, s-a oprit, după cum se poate observa, în nivelul de la 1196.
15 martie 2017 15:47

Spuneam săptămâna trecută, după șapte zile consecutive de scădere pe NZD/USD, că mă aștept la o corecție. Reiau, pentru cei care nu au citit atunci, câteva dintre argumentele prezentate în analiza respectivă. "Dar, dacă ar fi să ne ghidăm tot după același postulat al analizei tehnice, enunțat mai devreme, și anume "istoria se repetă", observăm că, ulterior acestor mișcări puternice de scădere a urmat, de fiecare dată, o apreciere (măcar) la fel de importantă. Și există o posibilitate (dar nu este obligatoriu) ca și acum să se întâmple la fel.
15 martie 2017 12:10

Prețul petrolului a atins zilele acestea minimele ultimelor 3,5 luni, în pofida eforturilor OPEC (The Organization of the Petroleum Exporting Countries) de reducere a producției. Țările membre ale organizației, dar și alți producători importanți (între care Rusia), au convenit la sfârșitul lunii noiembrie 2016 să reducă producția de țiței cu 1,8 milioane barili/zi, în prima jumătate a acestui an.
14 martie 2017 13:58

Mai degrabă selling the pound, dar este prea frumos titlul, și, mai ales, albumul din 1973 al cunoscutului grup de rock progresiv (în acea perioadă) Genesis, pentru a nu-l aminti aici. Scăderea continuă, deci, pe GBP/USD, iar corecțiile (anticipate de mine în fiecare dintre analizele precedente și valorificate, probabil, de cei interesați) sunt folosite de către traderii disciplinați pentru inițierea unor noi ordine de SELL.
14 martie 2017 12:08

Ne-am întors la zona puternică de rezistență de la 115,25/35, de care prețul nu a reușit să treacă în niciuna dintre încercările precedente. Dacă adăugăm faptul că, așa după cum spuneam în analiza precedentă, prețul a trecut de neckline-ul dublului bottom (care se observă mai bine pe graficul daily) și, după corecția din zilele trecute, a revenit și l-a retestat (cum se spune la carte), putem spera că, de data aceasta, străpungerea zonei de rezistență va determina o apreciere către 116,45 și, apoi, către zonele superioare.
14 martie 2017 10:51

Pe EUR/USD prețul a revenit din nou la zona 1,0635/65, despre care am tot amintit în analizele trecute, și care se comportă cumva precum o zonă de demarcație. O ultimă încercare de trecere peste această zonă de rezistență s-a dovedit, până acum, neconvingătoare. Prețul s-a oprit la nivelul meu de la 1,0719, și dacă nu va reuși, așa după cum am spus de nenumărate ori, să se mențină deasupra acestei zone, vânzătorii pot prelua din nou controlul, sperând într-o scădere către zona de suport de la 1,05.

Materialul postat pe această pagină este destinat exclusiv informării, iar dependența de acest lucru poate duce la pierderi. Performanțele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Vă rugăm să citiți disclaimerul nostru.

Deschideți un Cont Demo
Înțeleg și accept Politica de Confidențialitate și sunt de acord ca numele meu și datele de contact care urmează să fie procesate și să să fie utilizate de TeleTrade pentru a mă contacta cu privire la informația pe care am selectat-o:
37 de Premii Internaționale
Aveți întrebări?

Suntem gata să vă ajutăm în fiecare pas al experienței dvs. de tranzacționare
oferind-vă asistență multilingvă 24/5.

Urmăriți-ne

Avertizare riscuri: Tranzacționarea Forex și CFD în marjă implică un nivel ridicat de risc și poate să nu fie adecvată pentru toți investitorii. CFD-urile sunt instrumente complexe și presupun un risc ridicat de pierderi din cauza efectului de levier. 73.55% din conturile investitorilor retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri prin acest furnizor. De aceea, ar trebui să conștientizați dacă înțelegeți cum funcționează CFD-urile și dacă vă puteți permite să vă asumați riscul de a vă pierde investițiile. Înainte de a începe tranzacționarea, trebuie să țineți cont de nivelul dvs. de experiență și de situația financiară. TeleTrade se străduiește să vă ofere toate informațiile necesare și să ia toate măsurile de protecție necesare, dar dacă riscurile vă par necunoscute, vă rugăm să solicitați un sfat independent.

© 2011-2020 TeleTrade-DJ International Consulting Ltd

TeleTrade-DJ International Consulting Ltd este inregistrata ca o Firma de Investitii Cipriota (CIF) sub numarul de inregistrare HE272810 si licentiata de CySEC (Cyprus Securities and Exchange Commission) avand numarul de licenta 158/11.

Compania opereaza in conformitate cu Directiva Pietelor de Instrumente Financiare (MiFID).

Toate informatiile publicate sunt doar ca scop informativ. Toate serviciile si informatiile publicate sunt obtinute din surse ce se considera a fi de incredere. TeleTrade-DJ International Consulting Ltd ("TeleTrade") si/sau furnizorii terti de informații furnizeaza serviciile si informatiile fara garantii de orice fel. Prin utilizarea acestor informatii și servicii, sunteti de acord ca in nici un caz TeleTrade nu va avea nicio raspundere fata de nicio persoana sau entitate pentru orice pierdere sau dauna totala sau partiala provocata de dependenta de astfel de informatii si servicii.

TeleTrade colaborează exclusiv cu instituții financiare reglementate pentru protejarea fondurilor clienților. Vă rugăm să consultați lista completa a băncilor și a furnizorilor de servicii de plată responsabili de fondurile clienților.

Vă rugăm să citiți Termeni de utilizare

Pentru a maximiza procesul de navigare a vizitatorilor nostri, TeleTrade DJ foloseste cookie-uri in serviciile web. Puteți modifica setările cookie sau puteți vedea declarația noastră cookie aici.

În prezent, in cadrul SEE (cu exceptia Belgiei) compania TeleTrade-DJ International Consulting Ltd ofera servicii transfrontaliere in conformitate cu reglementarile MiFID si in tari terte. TeleTrade nu ofera serviciile sale rezidentilor sau cetatenilor Statelor Unite.

Materialul postat pe această pagină este destinat exclusiv informării, iar dependența de acest lucru poate duce la pierderi. Performanțele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Vă rugăm să citiți disclaimerul nostru.

CFD-urile sunt instrumente complexe și au un risc ridicat de a pierde rapid bani din cauza efectului de levier. 73.55% din conturile investitorilor de retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri cu acest furnizor. Ar trebui să luați în considerare dacă înțelegeți modul în care funcționează CFD-urile și dacă vă puteți permite să vă asumați riscul ridicat de a vă pierde banii.