• Graficul rămâne de bază

Market Overview

28 decembrie 2018

Graficul rămâne de bază

Iată că EUR/USD încheie anul precum l-a început, și nu mă refer aici la evoluția prețului, ci la faptul că rămâne în continuare o pereche valutară extrem de tehnică, ce poate fi tranzacționată aproape exclusiv în baza graficelor. Cu alte cuvinte reamintesc cum, în analizele postate de mine de-a lungul anului, majoritatea zonelor, nivelurilor, liniilor și mediilor mobile plasate pe diferitele time frame-uri au fost mai mereu confirmate, facilitând deschiderea/închiderea pozițiilor profitabile, asta cu toate zbaterile fundamentale care au pus presiune pe evoluția acestui instrument. Iar în ultimele luni, pe lângă influențele obișnuite ale datelor economice din Zona Euro și deciziilor ECB-ului, evoluția a fost afectată și de turbulențele din Turcia, războiul comercial, Brexit-ul, cifrele în scădere ale creșterii economice globale, scăderile puternice ale principalilor indici bursieri europeni,, bugetul Italiei, etc. Trecând la graficele daily de astăzi, un copy-paste al unui fragment din analiza precedentă este elocvent și lămurește în mare măsură situația actuală, una care pare cumva neschimbată, atâta timp cât ne menținem într-un flat destul de bine delimitat.

Citez: ”Pe D1 se vede clar tendința descendentă, iar după evoluția laterală din aceste zile o străpungere a suportului 1,1270-1,1310 va atrage probabil și ordine de SELL mai conservatoare, ținta urșilor fiind 1,1185 (fibo 61,8 al creșterii de anul trecut) și apoi 1,11. Dacă însă taurii vor reuși să inițieze o undă de creștere, obstacolul intermediar pe care-l au trecut este 1,1447, (fibo 50,0), însă totul se va juca la zona 1,1510/50, pe unde trec, după cum spuneam data trecută, atât media mobilă SMA100 cât și linia descendentă ce unește maximele din aprilie și septembrie. Deocamdată asta trebuie să fie ținta pe care să o atingă, iar ulterior să ajungă la cealaltă zonă importantă 1,1745-1,1815, de care se pot apropia media mobilă SMA200 și o linie (albă) descendentă ce vine din maximul ultimilor 4 ani, cel din februarie.

Nu mai este nimic de adăugat, mai ales că o nouă imagine D1, cu un Fibonacci retracement plasat pe scăderea februarie-august relevă aceleași zone importante pe care le trasasem, dacă vă aduceți aminte, și pe graficul weekly. Mă refer aici la zona de suport de la 1,13, precum și cea de la 1,18 (fibo 38,2). Iar intre ele se găsește psihologicul 1,15, la care am făcut referire de atâtea ori și care se dovedește un nivel important în perspectiva evoluțiilor viitoare, cu atât mai mult cu cât în acest moment pe aici trece și linia de rezistență la care făceam referire. Evident că trecerea peste rezistență deschide calea unor viitoare creșteri, pe când străpungerea suportului facilitează o nouă undă de scădere. Momentul actual prezintă și un raport risk-reward favorabil, singurul impediment fiind însă posibila lichiditate redusă din aceste ultime zile ale anului, ce poate facilita mișcări derutante într-o direcție sau alta, în sensul în care să fie infirmate ulterior.



 

Market Focus
  • U.S., Japan may need more tools to shore up banking system - Fed's Rosengren
  • UK must be clear what a no-deal Brexit would mean - Bank of England Governor Carney
  • German output growth remains moderate in June - IHS Markit
  • Eurozone composite PMI hits seven-month in June - IHS Markit

Materialul postat pe această pagină este destinat exclusiv informării, iar dependența de acest lucru poate duce la pierderi. Performanțele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Vă rugăm să citiți disclaimerul nostru.

Deschideți un Cont Demo
Înțeleg și accept Politica de Confidențialitate și sunt de acord ca numele meu și datele de contact care urmează să fie procesate și să să fie utilizate de TeleTrade pentru a mă contacta cu privire la informația pe care am selectat-o:
37 de Premii Internaționale
Aveți întrebări?

Suntem gata să vă ajutăm în fiecare pas al experienței dvs. de tranzacționare
oferind-vă asistență multilingvă 24/5.

Urmăriți-ne

Avertizare riscuri: Tranzacționarea Forex și CFD în marjă implică un nivel ridicat de risc și poate să nu fie adecvată pentru toți investitorii. CFD-urile sunt instrumente complexe și presupun un risc ridicat de pierderi din cauza efectului de levier. 67% din conturile investitorilor retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri prin acest furnizor. De aceea, ar trebui să conștientizați dacă înțelegeți cum funcționează CFD-urile și dacă vă puteți permite să vă asumați riscul de a vă pierde investițiile. Înainte de a începe tranzacționarea, trebuie să țineți cont de nivelul dvs. de experiență și de situația financiară. TeleTrade se străduiește să vă ofere toate informațiile necesare și să ia toate măsurile de protecție necesare, dar dacă riscurile vă par necunoscute, vă rugăm să solicitați un sfat independent.

© 2011-2018 TeleTrade-DJ International Consulting Ltd

TeleTrade-DJ International Consulting Ltd este inregistrata ca o Firma de Investitii Cipriota (CIF) sub numarul de inregistrare HE272810 si licentiata de CySEC (Cyprus Securities and Exchange Commission) avand numarul de licenta 158/11.

Compania opereaza in conformitate cu Directiva Pietelor de Instrumente Financiare (MiFID).

Toate informatiile publicate sunt doar ca scop informativ. Toate serviciile si informatiile publicate sunt obtinute din surse ce se considera a fi de incredere. TeleTrade-DJ International Consulting Ltd ("TeleTrade") si/sau furnizorii terti de informații furnizeaza serviciile si informatiile fara garantii de orice fel. Prin utilizarea acestor informatii și servicii, sunteti de acord ca in nici un caz TeleTrade nu va avea nicio raspundere fata de nicio persoana sau entitate pentru orice pierdere sau dauna totala sau partiala provocata de dependenta de astfel de informatii si servicii.

TeleTrade colaborează exclusiv cu instituții financiare reglementate pentru protejarea fondurilor clienților. Vă rugăm să consultați lista completa a băncilor și a furnizorilor de servicii de plată responsabili de fondurile clienților.

Vă rugăm să citiți Termeni de utilizare

Pentru a maximiza procesul de navigare a vizitatorilor nostri, TeleTrade DJ foloseste cookie-uri in serviciile web. Dacă nu sunteti de acord cu acestea, le puti dezactiva in orice moment in browser. Citiți mai mult.

În prezent, in cadrul SEE (cu exceptia Belgiei) compania TeleTrade-DJ International Consulting Ltd ofera servicii transfrontaliere in conformitate cu reglementarile MiFID si in tari terte. TeleTrade nu ofera serviciile sale rezidentilor sau cetatenilor Statelor Unite.